Cum influențează domiciliul legal bugetul local

Sursele de venituri pentru bugetul local sunt arhicunoscute de majoritatea populației: impozite, taxe, contracte de concesiune, atragerea de fonduri nerambursabile (europene, guvernamentale și din alte surse), dar mai ales cota din impozitul pe veniturile realizate de angajații care își desfășoară activitatea pe raza localității respective. Principalele criterii de eficiență în atragerea de venituri ale unei administrații publice sunt:

  • Gradul de încasare al impozitelor și taxelor locale;
  • Nivelul fondurilor nerambursabile atrase;
  • Creșterea numărului de locuri de muncă de pe raza UAT (unitate administrativ teritorială).

Dintre toate acestea, partea cea mai consistentă din buget vine din cota impozitului pe veniturile realizate de angajații care își desfășoară activitatea pe raza localității. În cazul comunei Miroslava, aceasta reprezintă aproape 40% din buget. Și totuși, Miroslava, deși a încurajat dezvoltarea mediului de afaceri și crearea de locuri de muncă, a ajuns să piardă o parte din banii obținuți din această sursă datorită numărului de locuitori cu domiciliul declarat pe raza comunei. O să analizăm în rândurile următoare ce determină această pierdere bugetară.

În primul rând, o să aruncăm o privire asupra cifrelor realizate la nivelul județului Iași în ceea ce privește impozitul pe venit estimat a se realiza la nivelul fiecărei unități administrativ teritoriale, fie că este municipiu, oraș sau comună. În acest clasament Miroslava se află pe locul trei, după cele două municipii din județ – Iași și Pașcani. Mai jos regăsiți top 10 UAT-uri din județul Iași în funcție de impozitul pe venit estimat a se realiza în 2022:

Nr. crt.Tip UATNume UATNr. locuitoriImpozit pe venit estimat a se realiza pe raza UAT
1MunicipiuIași389020802.335.000
2MunicipiuPașcani4518940.265.000
3ComunăMiroslava2347035.443.000
4OrașTârgu Frumos1412911.333.000
5OrașHârlău154428.951.000
6ComunăValea Lupului115518.529.000
7ComunăTomești142666.891.000
8ComunăLețcani79296.792.000
9OrașPodu Iloaiei111805.628.000
10ComunăHolboca157465.623.000

Tabel 1 – Top 10 localități din județul Iași în funcție de impozitul pe venit estimat a se realiza pe raza UAT

Performanța administrației locale din Miroslava este și mai vizibilă dacă raportăm impozitul pe venit estimat a fi realizat pe raza UAT Miroslava la numărul de locuitori. În acest top, Miroslava se situează pe locul al doilea, după municipiul Iași, iar topul primelor zece localități ar arata în felul următor:

Nr. crt.Tip UATNume UATNr. locuitoriImpozit pe venit estimat a se realiza pe raza UAT pe cap de locuitor
1MunicipiuIași3890202062,45
2ComunăMiroslava234701510,14
3MunicipiuPașcani45189891,04
4ComunăLețcani7929856,60
5OrașTârgu Frumos14129802,11
6ComunăValea Lupului11551738,38
7OrașHârlău15442579,65
8OrașPodu Iloaiei11180503,40
9ComunăTomești14266483,04
10ComunăHolboca15746357,11

Tabel 2 – Top Impozit pe venit / locuitor estimat a se realiza pe raza UAT

Din păcate, veștile bune pentru Miroslava se opresc aici. Din acest punct administrația începe să cuantifice pierderile. Din cele 35.443.000 lei realizate pe teritoriul comunei, în buget intră doar un pic peste 19 milioane lei dintr-un maxim posibil de 22.329.970 lei. Deși este un pic mai tehnic, vom explora ce determină această reducere.

Conform legii, din sumele estimate a se realiza din impozitul pe venit pe raza unui UAT, administrației locale respective îi revine o Cotă Directă de 63%. În cazul UAT Miroslava cota de 63% se va aplica pentru suma toatală a se realiza din impozitul pe venit la nivelul întregii comune de 35.443.000 (vezi Tabel 1 – Top 10 localități din județul Iași în funcție de impozitul pe venit estimat a se realiza pe raza UAT), ducând la un total de 22.329.970 lei. Reducerea de la 22,3 milioane la un pic peste 19 milioane este determinată de prevederile din legea bugetului de stat pentru anul 2022. Conform acestei legi, fiecare unitate administrativ teritorială va primi câte 810 lei / locuitor. În situația în care într-o unitate administrativ teritorială nu se realizează acest venit minim / locuitor, completarea de până la 810 lei va fi asigurată cu sume din bugetul central, sume care sunt luate de la localitățile care au media mai mare de 810 lei / locuitor.

Revenind la Miroslava, media veniturilor / locuitor după aplicarea cotei directe de 63% este de 951 lei. Pentru că suma alocată per locuitor, conform legii bugetului de stat, este de 810 lei, rezultă o diminuare a sumei cu 141 lei / locuitor și un total 3.309.270 lei plecați din bugetul comunei. Interesant este să privim acum situația din top 10 al județului Iași din perspectiva Cotei Directe și a alocărilor pentru completarea bugetelor locale:

Nr. crt.Tip UATNume UATNumăr locuitoriImpozit pe venit estimat a se realiza pe raza UATSume alocate din Cota DirectăSume alocate de la buget pentru asigurarea a 810 lei / locuitor% alocare din buget pentru asigurarea a 810 lei/ locuitor
   123 (col.2 x 63%)45 (col. 4/ col.3 %)
1MunicipiuIași389020802,335.000505.471.00000%
2MunicipiuPașcani4518940.265.00025.367.00011.236.00044%
3ComunăMiroslava2347035.443.00022.329.00000%
4OrașTârgu Frumos1412911.333.0007.140.0004.304.00060%
5OrașHârlău154428.951.0005.639.0006.869.000122%
6ComunăValea Lupului115518.529.0005.373.0003.983.00074%
7ComunăTomești142666.891.0004.341.0007.214.000166%
8ComunăLețcani79296.792.0004.279.0002.143.00050%
9OrașPodu Iloaiei111805.628.0003.546.0005.510.000155%
10ComunăHolboca157465.623.0003.542.0009.212.000260%

Tabel 3 – Realizat UAT vs Alocări bugetare pentru echilibrare buget

Din tabelul 3 putem observa că în județul Iași sunt doar două unități administrativ teritoriale care ating cota de 810 lei / locuitor – municipiul Iași și comuna Miroslava, ceea ce pune și mai mult în evidență performanța administrației locale din Miroslava. Spre deosebire de celelalte UAT-uri, care pentru a-și asigura bugetul de 810 lei / locuitor au nevoie de alocări bugetare cuprinse între 40% și 260%. Practic, Miroslava trimite bani către bugetul central deși, raportat la gradul său de creștere, banii sunt insuficienți pentru a acoperi toate nevoile comunei.

Ce se poate face?

Din discuția cu reprezentanții primăriei, ceea ce determină cedarea celor 3.309.270 lei este numărul cetățenilor cu domiciliul legal în Miroslava. Este clar că legea bugetului nu poate fi influențată de administrația locală. Singura alternativă pentru ca cele 3,3 milioane de lei să rămână în bugetul local este ca cetățenii să aibă domiciliul în Miroslava. Și asta deoarece numărul oficial al locuitorilor cu domiciliul în Miroslava este de 23470, în timp ce administrația locală estimează că numărul real al celor care locuiesc în comună este de aproximativ 40000 de cetățeni.

La un simplu calcul, pentru a fi putut reține la bugetul comunei cele 3,3 milioane lei, ar fi suficient ca aproximativ 4086 de persoane să fi avut domiciliul în acte pe raza comunei, din cele peste 16000 estimate de primărie ca locuind neoficial în Miroslava. Dacă toți acești aproximativ 40000 ar avea domiciliul legal în Miroslava, pe lângă cele 3,3 milioane lei care ar rămâne la buget, comuna ar mai fi primit alocări de la bugetul de stat pentru completarea bugetului local în valoare de aproximativ 10 milioane lei, adică un total de peste 13,3 milioane lei. Pentru comparație, veniturile obținute de primărie din taxele și impozitele pe proprietăți (inclusiv terenuri extravilane) și mașini de la persoanele fizice reprezintă – 2,32 milioane lei.

Pe de altă parte, cei care aleg să își păstreze domiciliul pe municipiul Iași, trebuie să aibă în vedere că și aici se depășește cota de 810 lei / locuitor. Astfel, surplusul de venituri din municipiu se va vărsa tot către bugetul de stat, Iașul având în momentul de față o medie de 1299.34 lei / locuitor din impozitul pe venit realizat pe raza UAT.

Am cerut și o părere primarului comunei Miroslava, dl. Dan Niță, cu privire la această situație:

„Cunosc foarte bine această situație și am discutat-o atât pe plan local, cât și la București. Doresc să le trasmit miroslăvenilor că, împreună cu aparatul de specialitate din primărie, am făcut și vom face eforturi în continuare să dezvoltăm Miroslava din punct de vedere economic – să atragem companii care să genereze locuri de muncă atractive pentru cetățenii noștri și care să contribuie la creșterea bugetului comunei noastre, dar acum depindem și de spiritul civic al cetățenilor. Tocmai pentru a îmbunătăți calitatea vieții și a încuraja cetățenii să aibă domiciliul în Miroslava am renovat școlile și grădinițele de pe raza comunei, am construit o nouă școală, o grădiniță și prima creșă din comună. Anul acesta am primit răspuns favorabil și pentru proiectul noii creșe din Valea Adâncă. Toate acestea au fost făcute tocmai pentru a asigura noilor locuitori ai Miroslavei toate condițiile care țin de educația copiilor.

Oricât de mult ne dorim să sprijinim și alte comune, cum este normal, pentru ca și acestea trebuie să se dezvolte, Miroslava mai are mult de investit în Miroslava. Nevoile cresc – comuna se extinde de la un an la altul, noi cetățeni aleg să se stabilească aici, crește numărul de locuințe, rețeua de drumuri aproape s-a dublat în ultimii ani și sunt cereri multe pentru extinderea utilităților. A sprijini comuna înseamnă inclusiv să îți declari domiciliul acolo unde locuiești, pentru că am ajuns la punctul în care cedăm bani din buget pentru că depășim alocarea de 810 lei pe locuitor. Știu că ni s-a pus eticheta de cea mai „bogată comună”, dar o să repet încă o dată – această etichetă nu vine de la faptul că avem bani în cont, ci de la faptul că am reușit să atragem fonduri la buget, fonduri pe care le-am investit în creșterea calității vieții, fonduri care și așa sunt insuficiente pentru necesitățile unei comune de dimensiunea Miroslavei. De aceea, îi îndemn pe toți cei care au ales să se mute în Miroslava să facă și pasul următor, să declare domiciliul oficial în comuna noastră, pentru nu pierde din banii care sunt realizați pe raza comunei noastre.”